Responsabilitatea ca punct de pornire

Această gură de rai, numită Basarabia, și-ar recăpăta aspect său atractiv dacă reprezentanții clasei cârmuitoare ar fi mai atenți cu moștenirea și bogăția de valori transmise de înaintași.

În ultimele decenii, exponenții elitei autohtone nu s-au remarcat cu ceva gusturi originale, vreun stil deosebit sau eleganță asemeni tendințelor marilor metropole. Totul s-a redus exclusiv la un copy-paste repetat la nesfârșit de pe modelele sterile, tirajate și umflate-n prețuri din massmedia sau, mai nou, de pe platformele electronice de socializare. Însă, nu întotdeauna a fost așa. Tradiția gusturilor alese în Occident este una îndelungată. Nici noi, în Basarabia n-a rămas mai prejos de tendințele gusturilor înalte din lume până-n cea de-a doua jumătate a secolului trecut. După cum se spune, totul se cunoaște prin comparație. Și în cazul nostru, până-n perioada sovietică, diferența a făcut-o, culmea, nivelul ridicat al educației și culturii în societatea vremii.

Pe muchie de cuțit...

Câțiva ani în urmă, în pragul alegerilor am avut o discuție interesantă cu un candidat la o funcție publică în Republica Moldova. Printre altele l-am întrebat de ce toate deciziile legate de localitatea pe care-o reprezintă depind doar de partidul din care face parte și nu de înțelegerile cu locuitorii lui. Acesta mi-a răspuns, probabil dintr-un exces de sinceritate și nonșalanță, că tot ce se întâmplă este urmarea directă a implicațiilor geopolitice. La acea vreme am rămas dezgustat de un așa răspuns, însă pe parcurs am înțeles că pe la noi așa se și întâmplă, deși dacă într-adevăr s-ar dori, s-ar realiza cu mare succes destule lucruri bune și la nivel local.

Se pare că într-un stat într-atât de slab, cum este al nostru, care a ajuns să fie folosit doar pe post de unealtă în criminalitatea internațională, precum ar fi spălarea atâtor miliarde prin așa-zisul Laundromat, opinia oamenilor simpli nu interesează pe nimeni. Se fac doar calcule seci, puse în aplicare de cei care se cred șahmatiști sau mari actori și jucători politici. Într-o țară cu adevărat îndependentă, doar o suspiciune de corupție ar constitui motiv întemeiat de demisie de onoare din orice post public. Din păcate, la noi este exact invers - seamănă la o tragicomedie cu o doză enormă de sarcasm și umor tare negru.

Valori perene și vectori de percepție

De ce unele lucruri vechi, de anticariat, sunt într-atât de scumpe?! Dintr-un motiv destul de simplu: pentru că-i leagă cu divinitatea, cu transcendentul,  pe cei care le apreciază.

Legătura cu trecutul, pentru mințile luminate ale omenirii, reprezintă puntea spre cunoașterea și înțelegerea viitorului. O trăire sinceră și în acord cu legile nescrise ale naturii reprezintă garanția continuității. De aceea conceptele de tradiție, identitate culturală, patrimoniu contează atât de mult într-o societate dezvoltată. Pentru ultimul, orice detaliu contează, pentru că poate ascunde în sine amprenta geniului locului - formula care luminează calea în viitor și care poate evita împrejurările năprasnice. De aceea, una dintre marile personalități istorice zicea că dacă nu luăm în seamă învățăturile trecutului riscăm să-i repetăm lecțiile.

MIZELE UNUI CONFLICT GEOECCLESIAL ÎNTRE MOSCOVA ȘI CONSTANTINOPOL ÎN BASARABIA

Mult timp nu am acordat atenție subiectelor ce țin de nuanțele teologiei canonice vis-a-vis de viața religioasă a societății basarabene, însă acum în lumea ortodoxă se desfășoară evenimente ce vor fi încă mult timp discutate și analizate, asupra cărora se vor face studii și se vor scrie destule cărți.

Relațiile între Patriarhia Constantinopolului și cea a Moscovei, care în ultima vreme s-au înrăutățit considerabil, nu au avut, se pare nici un efect, asupra administrației ecclesiale de la noi după cum ar reieși din publicațiile electronice afiliate ei. Se poate să fie, însă, exact invers. Situația complicată în care se află acum instituția bisericească din spațiul pruto-nistrean este, paradoxal, pe cât de interesantă pe atât de puțin i se atrage acum atenția din punct de vedere, dacă-i putem spune așa, geoecclesial.

În „Lumea lui Zaharia”

 La prezentarea albumului,

pe 2 noiembrie 2017

Îl cunosc pe domnul Nicolae Pojoga de mai bine de un an și jumătate când am organizat cea mai mare expoziție fotografică în cadrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. În cadrul acelui eveniment au fost donate mai mult de 600 de exponate pentru crearea unui Muzeu al fotografiei. Cam în acea perioadă mi-l amintesc pe dl Pojoga că a venit la noi cu ochii arzând de emoție și nerăbdare să-mi spună de descoperirea sa. Ceea ce am văzut și mi-a spus dumnealui în continuare mi-a luat graiul și m-a impresionat profund. Era vorba de o adevărată comoară.

Stimați domni, astăzi am onoarea de a vă prezenta această comoară a artelor vizuale de la noi ce poartă amprenta geniului unui maestru fotograf - Zaharia Cușnir.

JALE MARE ÎN BASARABIA

27 martie 2018 – 100 de ani de la semnarea actului Marii Uniri de către membrii Sfatului Țării. Recunosc, nu am fost în Piață, duminică, pe 25 martie și aceasta dintr-un singur motiv, unul profund subiectiv – nu văd rostul unei demonstrații și nici a unui marș. Nu este nici timpul și nici locul, atât la modul direct, menționat mai sus, cât și dacă luăm în considerație starea de lucruri dezastruoasă din acestă palmă de pământ.

Un singur exemplu: locul unde a fost semnată Declarația, astăzi (foto) nu aduce aminte nimic bun acum. Am intrat (la amiază, pe la 12.30) în incinta clădirii actualei Academii de Teatru Muzică și Arte Plastice, unde acum o sută de ani își ținea ședințele Sfatul Țării. Doi trei oameni în curtea instituției. În interior, probabil în incinta bibliotecii, un eveniment, la prima vedere, destul de sumbru cu participarea unui colectiv de copii... Nici nu am intrat în sală – un aer greu ieșea din acel loc. Ne-am ridicat la etaj, acolo unde se află sala în care membrii Sfatului Țării s-au întrunit. Exact în acel moment, o doamnă (domnișoară) firavă grăbea într-un ton nervos, în limba rusă, acei 2 sau 3 vizitatori să iasă. Nici n-am reușit să ne apropiem de ușă că acea reprezentantă a Academiei a închis rapid ușa și s-a îndreptat spre ieșire.

Tudor Iovu – un adevărat istoriograf al conflictului de pe Nistru

Zilele acestea massmedia din țară a trâmbițat, cum face, de altfel, an de an timp de 26 de ani momentul din care a început conflictul armat din Transnistria. 2 martie 1992 va rămâne probabil încă mult timp în amintirea moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului ca o dată neagră în istoria recentă a neamului nostru.

Curg râuri de cerneală prin publicațiile naționale, zeci de ore de analize în tot spectrul de televiziuni însă adevărul despre acele evenimente pare tot mai departe, iar dintre eroi rămîn tot mai puțini și mai puțini.

Unul din martorii nemijlociți ai conflictului pe tot parcursul desfășurării lui a fost și Tudor Iovu – probabil primul din cei mai talentați fotoreporteri de război din spațiul basarabean de după Carol Popp de Szathmari. Fotografiile maestrului sunt expuse an de an în data de 2 martie fără a aminti, de fiecare dată, cine este eroul din spatele obiectivului fotografic ce a riscat și s-a jerfit pentru ca generațiile viitoare să cunoască adevărul acelor zile.

Din păcate fotograful Tudor Iovu nu mai este printre noi. A trecut la Domnul în data de 5 decembrie 2016, însă nu înainte de a mai face un ultim efort și de a contribui hotărîtor la cea mai mare expoziție de artă fotografică din țară. Pe parcursul unei veri întregi, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a expus colecția de aparate fotografice unicale adunate timp de o viață și donate de Tudor Iovu acestei insituții. Visul maestrului era un Muzeu al fotografiei.

Dacă este să spunem că fiecare fotografie face cât o mie de cuvinte, despre Tudor Iovu, pe drept cuvânt, putem zice că este istoriograful cel mai prolific al conflictului de pe Nistru. Din păcate, adevărul acestor evenimente de tristă pomină se vrea a fi anonim și în continuare. Fotografiile maestrului apar an de an însă de fiece dată, din reavoință și din neglijență, fără semnătura autorului.

Nu vă fie frică de eroii neamului – adevărul vă va face liberi – amintiți de Tudor Iovu în fotografiile pentru care s-a jerfit generațiilor viitoare.