...de scris

Mă întreba un bun prieten ce-am mai scris?! 

Când ai în proiect și la o anumită etapă de lucru 5-6 articole în domeniul științelor naturii, vreo 4-5 la etnografie, iar pe lângă aceasta vreo 3 materiale bombă și nu ai timp să stai nici 15 minute pe zi la calculatorul de serviciu să dezvolți cele înșirate anterior, începi să înțelegi mai bine ca oricând pe cei care ți-au predat ștafeta și n-a rămas din urma lor mai nimic scris cu penița despre experiența lor în materie. Este cam greu să-i mai dai un răspuns cuprinzător, la moment, colegului.

Custodele este singurul dintre lucrătorii muzeali ce are contact nemijlocit cu piesele de patrimoniu, ceea ce reprezintă, bineînțeles, o mare onoare, dar și o imensă responsabilitate atât pentru prezent cât mai ales pentru întreg viitorul obiectelor din gestiune. Pentru a înțelege  într-adevăr valoarea unei piese de patrimoniu, la nivelul de lucru al conservatorului sunt necesare nu numai cele 5 simțuri, să le spunem așa, tradiționale ci și o doză de intuiție ce cumulează pe primele cu experiența adunată dintr-un un complex de activități specifice și un lucru continuu.

Responsabilitatea ca punct de pornire

Această gură de rai, numită Basarabia, și-ar recăpăta aspect său atractiv dacă reprezentanții clasei cârmuitoare ar fi mai atenți cu moștenirea și bogăția de valori transmise de înaintași.

În ultimele decenii, exponenții elitei autohtone nu s-au remarcat cu ceva gusturi originale, vreun stil deosebit sau eleganță asemeni tendințelor marilor metropole. Totul s-a redus exclusiv la un copy-paste repetat la nesfârșit de pe modelele sterile, tirajate și umflate-n prețuri din massmedia sau, mai nou, de pe platformele electronice de socializare. Însă, nu întotdeauna a fost așa. Tradiția gusturilor alese în Occident este una îndelungată. Nici noi, în Basarabia n-a rămas mai prejos de tendințele gusturilor înalte din lume până-n cea de-a doua jumătate a secolului trecut. După cum se spune, totul se cunoaște prin comparație. Și în cazul nostru, până-n perioada sovietică, diferența a făcut-o, culmea, nivelul ridicat al educației și culturii în societatea vremii.

Pe muchie de cuțit...

Câțiva ani în urmă, în pragul alegerilor am avut o discuție interesantă cu un candidat la o funcție publică în Republica Moldova. Printre altele l-am întrebat de ce toate deciziile legate de localitatea pe care-o reprezintă depind doar de partidul din care face parte și nu de înțelegerile cu locuitorii lui. Acesta mi-a răspuns, probabil dintr-un exces de sinceritate și nonșalanță, că tot ce se întâmplă este urmarea directă a implicațiilor geopolitice. La acea vreme am rămas dezgustat de un așa răspuns, însă pe parcurs am înțeles că pe la noi așa se și întâmplă, deși dacă într-adevăr s-ar dori, s-ar realiza cu mare succes destule lucruri bune și la nivel local.

Se pare că într-un stat într-atât de slab, cum este al nostru, care a ajuns să fie folosit doar pe post de unealtă în criminalitatea internațională, precum ar fi spălarea atâtor miliarde prin așa-zisul Laundromat, opinia oamenilor simpli nu interesează pe nimeni. Se fac doar calcule seci, puse în aplicare de cei care se cred șahmatiști sau mari actori și jucători politici. Într-o țară cu adevărat îndependentă, doar o suspiciune de corupție ar constitui motiv întemeiat de demisie de onoare din orice post public. Din păcate, la noi este exact invers - seamănă la o tragicomedie cu o doză enormă de sarcasm și umor tare negru.

Valori perene și vectori de percepție

De ce unele lucruri vechi, de anticariat, sunt într-atât de scumpe?! Dintr-un motiv destul de simplu: pentru că-i leagă cu divinitatea, cu transcendentul,  pe cei care le apreciază.

Legătura cu trecutul, pentru mințile luminate ale omenirii, reprezintă puntea spre cunoașterea și înțelegerea viitorului. O trăire sinceră și în acord cu legile nescrise ale naturii reprezintă garanția continuității. De aceea conceptele de tradiție, identitate culturală, patrimoniu contează atât de mult într-o societate dezvoltată. Pentru ultimul, orice detaliu contează, pentru că poate ascunde în sine amprenta geniului locului - formula care luminează calea în viitor și care poate evita împrejurările năprasnice. De aceea, una dintre marile personalități istorice zicea că dacă nu luăm în seamă învățăturile trecutului riscăm să-i repetăm lecțiile.

MIZELE UNUI CONFLICT GEOECCLESIAL ÎNTRE MOSCOVA ȘI CONSTANTINOPOL ÎN BASARABIA

Mult timp nu am acordat atenție subiectelor ce țin de nuanțele teologiei canonice vis-a-vis de viața religioasă a societății basarabene, însă acum în lumea ortodoxă se desfășoară evenimente ce vor fi încă mult timp discutate și analizate, asupra cărora se vor face studii și se vor scrie destule cărți.

Relațiile între Patriarhia Constantinopolului și cea a Moscovei, care în ultima vreme s-au înrăutățit considerabil, nu au avut, se pare nici un efect, asupra administrației ecclesiale de la noi după cum ar reieși din publicațiile electronice afiliate ei. Se poate să fie, însă, exact invers. Situația complicată în care se află acum instituția bisericească din spațiul pruto-nistrean este, paradoxal, pe cât de interesantă pe atât de puțin i se atrage acum atenția din punct de vedere, dacă-i putem spune așa, geoecclesial.

În „Lumea lui Zaharia”

 La prezentarea albumului,

pe 2 noiembrie 2017

Îl cunosc pe domnul Nicolae Pojoga de mai bine de un an și jumătate când am organizat cea mai mare expoziție fotografică în cadrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. În cadrul acelui eveniment au fost donate mai mult de 600 de exponate pentru crearea unui Muzeu al fotografiei. Cam în acea perioadă mi-l amintesc pe dl Pojoga că a venit la noi cu ochii arzând de emoție și nerăbdare să-mi spună de descoperirea sa. Ceea ce am văzut și mi-a spus dumnealui în continuare mi-a luat graiul și m-a impresionat profund. Era vorba de o adevărată comoară.

Stimați domni, astăzi am onoarea de a vă prezenta această comoară a artelor vizuale de la noi ce poartă amprenta geniului unui maestru fotograf - Zaharia Cușnir.

JALE MARE ÎN BASARABIA

27 martie 2018 – 100 de ani de la semnarea actului Marii Uniri de către membrii Sfatului Țării. Recunosc, nu am fost în Piață, duminică, pe 25 martie și aceasta dintr-un singur motiv, unul profund subiectiv – nu văd rostul unei demonstrații și nici a unui marș. Nu este nici timpul și nici locul, atât la modul direct, menționat mai sus, cât și dacă luăm în considerație starea de lucruri dezastruoasă din acestă palmă de pământ.

Un singur exemplu: locul unde a fost semnată Declarația, astăzi (foto) nu aduce aminte nimic bun acum. Am intrat (la amiază, pe la 12.30) în incinta clădirii actualei Academii de Teatru Muzică și Arte Plastice, unde acum o sută de ani își ținea ședințele Sfatul Țării. Doi trei oameni în curtea instituției. În interior, probabil în incinta bibliotecii, un eveniment, la prima vedere, destul de sumbru cu participarea unui colectiv de copii... Nici nu am intrat în sală – un aer greu ieșea din acel loc. Ne-am ridicat la etaj, acolo unde se află sala în care membrii Sfatului Țării s-au întrunit. Exact în acel moment, o doamnă (domnișoară) firavă grăbea într-un ton nervos, în limba rusă, acei 2 sau 3 vizitatori să iasă. Nici n-am reușit să ne apropiem de ușă că acea reprezentantă a Academiei a închis rapid ușa și s-a îndreptat spre ieșire.

Tudor Iovu – un adevărat istoriograf al conflictului de pe Nistru

Zilele acestea massmedia din țară a trâmbițat, cum face, de altfel, an de an timp de 26 de ani momentul din care a început conflictul armat din Transnistria. 2 martie 1992 va rămâne probabil încă mult timp în amintirea moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului ca o dată neagră în istoria recentă a neamului nostru.

Curg râuri de cerneală prin publicațiile naționale, zeci de ore de analize în tot spectrul de televiziuni însă adevărul despre acele evenimente pare tot mai departe, iar dintre eroi rămîn tot mai puțini și mai puțini.

Unul din martorii nemijlociți ai conflictului pe tot parcursul desfășurării lui a fost și Tudor Iovu – probabil primul din cei mai talentați fotoreporteri de război din spațiul basarabean de după Carol Popp de Szathmari. Fotografiile maestrului sunt expuse an de an în data de 2 martie fără a aminti, de fiecare dată, cine este eroul din spatele obiectivului fotografic ce a riscat și s-a jerfit pentru ca generațiile viitoare să cunoască adevărul acelor zile.

Din păcate fotograful Tudor Iovu nu mai este printre noi. A trecut la Domnul în data de 5 decembrie 2016, însă nu înainte de a mai face un ultim efort și de a contribui hotărîtor la cea mai mare expoziție de artă fotografică din țară. Pe parcursul unei veri întregi, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a expus colecția de aparate fotografice unicale adunate timp de o viață și donate de Tudor Iovu acestei insituții. Visul maestrului era un Muzeu al fotografiei.

Dacă este să spunem că fiecare fotografie face cât o mie de cuvinte, despre Tudor Iovu, pe drept cuvânt, putem zice că este istoriograful cel mai prolific al conflictului de pe Nistru. Din păcate, adevărul acestor evenimente de tristă pomină se vrea a fi anonim și în continuare. Fotografiile maestrului apar an de an însă de fiece dată, din reavoință și din neglijență, fără semnătura autorului.

Nu vă fie frică de eroii neamului – adevărul vă va face liberi – amintiți de Tudor Iovu în fotografiile pentru care s-a jerfit generațiilor viitoare.

Nici o speranţă pentru Moldova?!

… poate nici una, dacă n-am fi avut, ca moştenire cultura şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Dar cine mai vorbeşte acum despre moralitate şi tradiţii când în joc sânt doar banii?! Pe o palmă de pământ, aşa mică, să mai furi de la cei care-ţi sunt aproape este sinucidere curată.

Ameţită şi orbită de patima câştigului fără muncă această nouă specie de moldovean prost şi amnezic, în ce priveşte propriul trecut, se tranformă într-o hidoşenie în care cuvintele nu-şi mai au rostul. Acel miliard furat din propriul buzunar este, în fond, rezultatul blestemelor mai vechi de când basarabenii noştri au uitat cu totul de propria-i credinţă, de moralitate, de respect reciproc...

de...„misionarii”

Sfârşitul săptămânii s-a evidenţiat deodată cu două anunţuri privind demisia unor deminari. Ambele legate direct de corupţia ce bântuie la noi. Prima – revendicată, alta - doar intenţie. Nici una dintre care nu ne va bucura cu vreun rezultat pozitiv. Împreună fac spectacolul presei mai colorat, pentru ca prostimea să fie mai preocupată de problemele „importante” ale societăţii - miliardul, alegerile, plagiatele – orgoliile revanşarde ale piticilor megalomani ce nu se mai satură de putere şi bani...

Cui i-ar folosi cenzura „legală” în presă

Citeam zilele trecute că emisiunile informative şi analitice retransmise din Rusia ar putea fi interzise. Va fi permisă însă retransimisia acestui gen de programe din ţările membre UE şi Statele Unite. Măsura însă este legată doar de difuzorii TV şi radio ceea ce, îmi pare mie, nu-i deajuns nici pe departe.

Chipurile fericirii

Uitaţi-vă în ochii acestor oameni... Peste câteva clipe, din momentul în care au fost făcute aceste poze, la "dosarele penale", ei vor fi exectuaţi în urma unor procese sumare.

Oficial ne merge bine pentru că... avem „soluții”

Într-una dintre ultimele postări, de acum jumătate de an, ziceam că mi-ar plăcea dacă în buletinele de vot ar fi prezentă opțiunea „împotriva tuturor”. Spre surprinderea mea, acum o lună în Federația Rusă același lucru l-a exprimat și Valentina Matvienko care pe semne că ar aspira la postul de premier. Și mai interesant mi s-a părut faptul că aceeași opțiune electorală a speaker-ului, puțin mai târziu, a agreat-o Dmitri Medvedev. Cum n-ai da cum n-ai lua „votul împotriva tuturor” se înscrie perfect în programul politic al actualei conduceri.

Liderii de la Kremlin și-au câștigat reputația și mandatele pe parcursul ultimului deceniu în principal datorită racordării programelor electorale la cele de de activități politice și îndeplinirea lor punctuală. Nu în zadar Vladimir Putin rămâne conform sondajelor în topul preferințelor majorității rușilor iar acum a devenit și cel mai influent om conform publicației Forbes.

În UE fără România sau ajutați-ne că ne-am cam săturat de voi

Recentele declarații ale unor lideri politici din R. Moldova după summitul din Vilnius mi s-au părut puțin deplasate ca să nu zic mai mult. Care n-ar fi situația politică internă cu toate neînțelegerile și scandalurile România a fost unicul stat aliat al Chișinăului, la nivel practic, din Uniunea Europeana.

Euforia artificială din jurul semnării acordului de asociere cel mai probabil se va răsfrânge negativ în viitor pentru partidele ce-au promovat-o în massmedia. Moscova nu v-a sta într-o parte de procesele politice din R. Moldova. Partidul comuniștilor fiind compromis se va crea premisa închegării unei noi alianțe în contraponderea unei asocieri politice discreditate de incapacitatea de a duce până la capăt reformele democratice anunțate: transparență decizională, combaterea corupției, creșterea veniturilor cetățenilor, etc

Sataniștii din mijlocul nostru

Subiect mediatizat în prag de evenimente mondene blamate în mediul ecclesial și neluat în serios în presa națională cultul diavolului este asociat doar cu o subcultură periferică a unor tineri săturați de excesele amorale ale interlopilor în sutană. După mine, măscăricii care n-au habar să deosebească ateismul de agnosticism sau satanism nu prezintă atât pericol pentru societate cât acei indivizi care sub masca de ”îndrumători religioși” își văd doar de interesele obscure.

Satanismul ca entitate ocultă nu-și promovează acțiunile ci asigură realizarea lor practică. Adepții acesteia nu sunt recrutați prin reclama sau publictate, ei se regăsesc acolo prea puțini îi caută – inclusiv printre clerici.

Împotriva tuturor

De ani de zile moldovenii rabdă intemperiile politice ale fiecărei guvernări care preia frâiele puterii în stat și de fiecare dată își aleg aceeași soartă cu nimic mai bună ca înainte. După mine, cetățeanului îi este lezat dreptul de a se debarasa de lepădăturile din politică ce profită întotdeauna de un mic subterfugiu electoral care într-o democrație autentică n-ar reprezenta nici un pericol. Am în vedere lipsa de pe buletinele de vot a opțiunii „Împortiva tuturor” care i-ar pune pe gânduri pe cei ce-și asumă responsabilitatea de a administra viitorul a miloane de oameni.

Mass-media moldovenească – o rușine națională

Aș începe de la premisa că presa ar trebui sa aduca realitatile poporului catre conducatori si nu teatralismele dezgustatoare ale ultimilor catre cetățeni. La noi însă media corespunde doar așteptarilor politicului și nu prea are multe în comun cu expunerea situației reale din țară sau cu promovarea unor valori fie ele și general-umane. Aceasta, din păcate, este programată a satisface necesitățile josnice ale maselor consumatoare. Educative le putem numi doar dacă scopul acestora corespunde unor interese aparte.

Dacă în străinătate emisiunile Radio-TV sunt cotate inclusiv și după calitatea informațiilor oferite publicului la noi șefii posturilor media de-abia sunt în stare să umple eterul, în cea mai mare parte, cu știri fără nici o utilitate. Părerea mea este că, nu sunt probleme în numărul subiectelor care apar în fiecare moment în țară și străinătate ci în capacitatea intelectuală a celor care sunt responsabili pentru încadrarea acestora în tematica general stabilită.

Bătaia de joc a autorităților le aduce blesteme din partea poporului

A trecut ceva timp de când nu mai urmaresc buletinele de știri din massmedia națională. În afară de tirajarea teatralismelor ieftine ale actualilor lideri politici acestea nu mai prezintă nimic demn de luat în seamă, poate doar cronicile criminale care devin pe zi ce trece tot mai înfiorătoare.

Mult prea multă lume suferă de pe urma prostologiei la nivel înalt. Politica promisiunilor sterile fără vreun precedent cu rezultate concrete continuă și acum prin așazisele negocieri pentru formarea unui nou Executiv. Este evident că în cea mai mare măsură guvernanții lucrează reieșind doar din propriile interese și nu iau în seamă nevoile celorlalți cetățeni. Nici unul din departamentele ministerelor nu s-a remarcat printr-o activitate demnă de laudă, nu din partea celor neimplicați politic.

Cultura, educația, iar acum și știința cade sub guillotina reducerilor... ce mai urmează?!

Departe de emoțiile demagogilor care se vor cât mai sus în ierarhia socială, consider că tăierea fondurilor pentru Academia de Științe, orciare n-ar fi motivul, este un gest reprobabil și rușinos. Problema, de fapt, în această instituție, în acest templu al științei dacă am putea spune așa, este proasta administrare și nu rezultatele pe care le aduce activitatea oamenilor de știință.

Feudalizarea politicii moldovenești ca indicator principal al regresului

Trebuie s-o recunoaștem – viața politică moldovenească la început de secol XXI a degradat într-una de tip feudal. Nici pe departe n-o putem numi una modernă chiar dacă am trecut de epoca totalitară iar după aceea o perioadă a a fost etichetată ca postsovietică, de tranziție și economie de piață.

Pe lângă toată demagogia și populismul demintarilor și analizele experților politici locali relațiile sociale mai ales la nivel înalt se reduc la cele de tip feudal. Mai nou, spațiile de influență ale marilor moșieri politici sunt instituțiile de stat, ministerele și massmedia. Cine controlează aceste zone de influență se numără printre cei ce au putere în societate.