Am urmărit azi câteva secvenţe de la o conferinţă organizată la Agenţia de Presă Infotag de nişte tineri care şi-au declarat apartenenţa la mai multe asociaţii ortodoxe. Din toată vorbăria pe care am ascultat-o nu prea am înţeles mare lucru, dar câteva idei totuşi le-am desluşit: Ministerul Educaţiei a introdus ca obligatorie disciplina "Educaţia Civică" fără o consultare prealabilă cu reprezentanţii societăţii civile şi în detrimentul unei alte discipline care se vrea îndepărtată tacit din programa şcolară - "Educaţia creştin-ortodoxă". Evident, tinerii s-au declarat nemulţumiţi şi indignaţi de această decizie.
Eu văd un pic altfel problematica situaţiei care s-a creat în jurul disciplinelor şcolare neagreate de o bună parte a mediului intelectual. Conaţionalii noştri, începând din perioada destrămării Uniunii Sovietice, au fost împiedicaţi prin diferite metode să primească susţinerea necesară din partea mediului clerical. Tineretul a avut de suferit cel mai mult de pe urma deciziilor nechibzuite ale liderilor de atunci. Politicienii erau prea ocupaţi să mai acorde atenţie necestăţilor spirituale ale populaţiei şi aceasta a constituit o greşeală cardinală. Efectele, din păcate, le simţim din ce în ce mai intens acum.