sâmbătă, 22 august 2009

FLUX de minciuni continue la nivel înalt

Unica publicaţie care a reflectat într-o lumină pozitivă protestul creştinilor ortodocşi faţă de iniţiativa adventiştilor de a organiza un concert în Piaţa Marii Aadunări Naţionale din mun. Chişinău a fost cotidianul Flux – oficiosul Partidului Popular Creştin Democrat. Este un gest lăudabil dar care mă pune un pic … sau chiar un pic mai mult pe gânduri.

Conducătorii incontestabili ai acestui partid sunt Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov – duetul responsabil pentru destabilizarea vieţii religioase în Basarabia prin crearea unei structuri paralele Bisericii Ortodoxe din Moldova. Nu prea am văzut şi nici n-am auzit vreo reacţie a acestei structuri paralele (numită Mitropolia Basarabiei) faţă de manifestaţia adventiştilor. Mai mult, se ştie că cei care au ieşit în faţa Catedralei sâmbătă dimineaţă (pe 15 august) identifică această structură cvasireligioasă ca fiind o erezie. Dar nu despre asta aş vrea să vă spun acum ci despre atitudinea duplicitară a liderilor scenei politice. Atitudine explicabilă, dacă luăm în consideraţie întregul proces socio-politic prin care a trecut Basarabia în ultimii 20 de ani – o istorie plină de absurdităţi şi inepţii.

Una din cele mai mari absurdităţi „naţionale” este faptul că într-o ţară cu mai mult de 90% creştini ortodocşi nici unul din cei 101 „aleşi ai poporului” nu frecventează duminica sau măcar de sărbători locaşele de cult. Nici acum după validarea noilor alegeri nu cred că se va schimba ceva din vechile obiceiuri ale primilor oameni în stat. Aş fi acceptat ca cel mult zece din deputaţii noii legislaturi să nu-i văd la biserică dar să nu vină nici măcar unul din aceştia în toţi cei patru ani de activitate va fi un act de trădare incontestabilă.

Câţi dintre mebrii cât de cât cunoscuţi ai Partidului Popular “Creştin” Democrat au frecventat regulat, în timp ce această facţiune se afla la putere, biserica? Câţi dintre ei au duhovnic sau măcar ştiu Crezul fără de care nimeni nu se poate numi ortodox? Câţi dintre aceştia ştiu că dacă nu ai fost trei duminici la rând la Sfânta Liturghie nu ai dreptul a te numi “binecredincios” (ortodox)?

Cum este posibil ca primii oameni în stat să dea dovadă de atâta lipsă de cultură şi să mai spere cineva că Moldova să aibă capacitatea de a exista ca un stat independent şi suveran?

Ortodoxia – sinonimul culturi milenare bizantine - credinţa înaintaşilor noştri care au făcut ca neamul românesc să persiste până acum şi chiar mai mult să fim mândri de a ne numi români, nu mai este o prioritate pentru aleşii poporului de aceea nici nu mai speră la mai bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu