"Dom' părinte, cât mă costă iertarea păcatelor?"

Întrebarea aceasta caracterizează cel mai bine relaţia de acum, fără să generalizez, între credincoişi şi cler. Excepţii există, dar ele sunt neînsemnate în raport cu întreaga activitate instituţională. Din cauză că în societatea noastră nu s-a format o legătură strânsă între preot şi oamenii din aria parohială peste care a fost repartizat, au apărut aşa numitele tarife pentru prestarea serviciilor religioase. Cu uşurinţă se poate afla cât costă un botez, o cununie sau o înmormântare. Bineînţeles, preţul se poate negocia oricând, însă există cazuri deplorabile şi inexorabile de o ipocrizie ieşită din comun.

Mai ales în oraş mulţi dintre preoţi nu ştiu care dintre credincioşi o duc mai greu, dacă au un loc de muncă, care le sunt caracterele, preferinţele sau cu ce ar putea ajuta mai bine Biserica. Cu toţii au aceleaşi tarife în bani pentru a putea rămâne şi în continuare ortodocşi. Comunitatea eclesială ortodoxă nu mai este aşa ca în secolul XIX. Utopia comunismului sovietic şi a ateismului totalitar au influenţat destul de tare asupra conştiinţei religioase umane, iar liberalismul actual nu prea contribuie la redresarea situaţiei în schimb avem o mai mare libertate de acţiune şi de exprimare de care din păcate administraţia clericală nu se foloseşte. În schimb, aceştia profită din plin de posibilităţile care le sunt oferite de rangul pe care-l ocupă în ierarhia eclesială.

Influenţa de care se bucură până ce printre credincioşi îi face să fie predispuşi la diferite ispite şi la comiterea multor încălcări ale normelor morale şi canonice. Crezându-se, într-un fel, infailibili aceştia îşi permit să ia şi să ofere mită, să mintă şi să nu ţină cont de doleanţele credincioşilor. Astfel, de la harul sfinţitor oferit la hirotonia în preot şi până la complicitate în cazul unor acte de corupţie nu este decât un pas.

Relaţia omului cu Dumnezeu în astfel de cazuri începe să semene mai mult cu un târg - ai comis un păcat, te duci la biserică, procuri o lumânare, faci o metanie şi păcatul îţi este iertat. Mai faci un păcat - procedezi la fel şi tot aşa. Dacă discuţia vine de păcate mai mari - corupţie sau crimă organizată lucrurile se pot rezolva într-un mod asemănător numai că la o scară mult mai mare. Atunci târgul începe să semene cu o bursă de valori. Problema e că din toată această relaţie dispare părerea de rău, intenţia sinceră de îndreptare şi grija de a nu mai repeta aceleaşi greşeli.

Nu-i de mirare că preoţii de la un timp sunt numiţi cu apelativul "domnule părinte". În mod normal, după învăţătura Bisericii harul nu se cumpără iar preoţia nu este o profesie cum s-a încetăţenit la noi - este o chemare, lucru care acum, se pare că, este mult mai rar întâlnit.

În aceeaşi ordine de idei, dacă preoţia este o profesie atunci Mafia este soră cu Biserica (instituţia clericală) şi se pare că, din păcate, acest lucru în condiţiile actuale nu este departe de adevăr - poruncile Mântuitorului nu-s respectate, canoanele sfinţilor părinţi nu-s luate în seamă, iar cele mai ordinare norme etico-morale ortodoxe sunt de fiecare dată încălcate.