Câte biserici atâtea liturghii, câţi credincioşi atâtea convingeri

Astăzi este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. De astă dată, nefiind plecat din ţară, am fost la liturghie în Chişinău. Lume pestriţă - copii, bătrâni, tineri şi tinere din diferite pături sociale cu toţii vin să se roage, din câte observ, destul de sincer Domnului. Nu sunt îngrădiţi de nimic încă. Pe toţi îi atrage ceva la biserică. Adevărul e că oamenii la noi sunt dacă nu creştini-ortodocşi în procentaj de 90 la sută apoi religioşi - restul stau în Parlament, la Preşedenţie şi prin ministere. Discuţiile pe teme religioase le aud peste tot: în transport, în parcuri, în localurile de agrement, iar pentru presă subiectele legate de viaţa spirituală, când apar, ocupă un loc însemnat între categoriile de ştiri oferite publicului.

Sunt sigur că mai mult de trei sferturi din cei care s-au declarat creştini la ultimul recensământ nu cunosc în sens practic ce înseamnă ortodoxia, care este adevărata valoare a ei. Dacă aş întreba pe cineva în oraş de ce creştinii-ortodocşi serbează azi Adormirea Maicii Domnului şi de ce se duc la bisercă unicul răspuns sincer ar fi - "din obişnuinţă, aşa făcea mama, bunicii". În sens mai larg pe moldoveni îi atrage mai mult transcedentalul decât religia aşa cum o înţeleg clericii.

Falsificarea istoriei – pe ultimul loc, în clasamentul amenințărilor, pentru demintarii moldoveni

O evoluție deloc îmbucurătoare a relațiilor politice în Moldova constă în încercarea unor partide, în ultima vreme, de a-și subordona realitățile istorice intereselor de grup.E un fenomen îngrijorător, chiar primejdios pentru viitorul țării. Acum nu prea se înțelege în ce constă amenințarea unor astfel de implicații pentru viitorul politic al Moldovei din simplul fapt că liderii politici naționali sunt prea ocupați cu propria imagine decât de problemele oamenilor.

Problema subordonării istoriei interesului de partid nu este doar “meritul” opoziției comuniste ci și greșeala politicenilor care se află acum la guvernare și nu în ultimul rând a celor care ne reprezintă la nivel academic prin institutele de istorie, de Integrare Europeană și politologie care se fac că nu sesizează gravitatea situației create intenționat. Un argument pentru cele spuse mai sus este lipsa de atitudine a specialiștilor în istorie care ar trebui să aibă în vizor perioada secolului XX și să dea un răspuns promt oricăror provocări care se nasc din exteriorul țării și își fac efectul în interiorul acesteia.

"Dom' părinte, cât mă costă iertarea păcatelor?"

Întrebarea aceasta caracterizează cel mai bine relaţia de acum, fără să generalizez, între credincoişi şi cler. Excepţii există, dar ele sunt neînsemnate în raport cu întreaga activitate instituţională. Din cauză că în societatea noastră nu s-a format o legătură strânsă între preot şi oamenii din aria parohială peste care a fost repartizat, au apărut aşa numitele tarife pentru prestarea serviciilor religioase. Cu uşurinţă se poate afla cât costă un botez, o cununie sau o înmormântare. Bineînţeles, preţul se poate negocia oricând, însă există cazuri deplorabile şi inexorabile de o ipocrizie ieşită din comun.

Mai ales în oraş mulţi dintre preoţi nu ştiu care dintre credincioşi o duc mai greu, dacă au un loc de muncă, care le sunt caracterele, preferinţele sau cu ce ar putea ajuta mai bine Biserica. Cu toţii au aceleaşi tarife în bani pentru a putea rămâne şi în continuare ortodocşi. Comunitatea eclesială ortodoxă nu mai este aşa ca în secolul XIX. Utopia comunismului sovietic şi a ateismului totalitar au influenţat destul de tare asupra conştiinţei religioase umane, iar liberalismul actual nu prea contribuie la redresarea situaţiei în schimb avem o mai mare libertate de acţiune şi de exprimare de care din păcate administraţia clericală nu se foloseşte. În schimb, aceştia profită din plin de posibilităţile care le sunt oferite de rangul pe care-l ocupă în ierarhia eclesială.

Religia politică și pomelnicul membrilor de partid – factor determninant în evoluția relațiilor sociale în Republica Moldova

De fiecare dată în prag de alegeri candidații la funcțiile de conducere în stat își etaleză capacitățile oratorice și fizionomia mai mult sau mai puțin plăcută. Fiecare își dorește cu nerăbdare să acceadă la postul mult râvnit.

Atenția presei moldovenești este atrasă preponderent de centrele orășenești și municipale ale Republicii. Acest lucru este de înțeles anume din perspectiva culturii politice inadecvate și lipsei maturității gândirii politicienilor noștri. Campaniile electorale se desfășoară doar în jurul imaginii liderilor marilor formațiuni politice și nu din perspectiva activității partidelor ca organisme sociale integre.

Experiența actală a funcționarilor sociali din țară este infimă. Pentru a fi înaintați în treptele politice administrative aceștia pe lângă calitățile menționate mai sus trebuie să fie imuni la flagelul coruției care bântuie societatea noastră încă de pe timpurile comunismului sovietic. Puțini dintre lucrătorii din cadrul administrației publice care este deosebirea dintre un om politic influient și un businessman prosper. Cu atât mai muult nu este clar rolul intelectualului în formulele politice care domină viața publică.

Tinerii - jertă a nesăbuinţei la nivel înalt

Am urmărit azi câteva secvenţe de la o conferinţă organizată la Agenţia de Presă Infotag de nişte tineri care şi-au declarat apartenenţa la mai multe asociaţii ortodoxe. Din toată vorbăria pe care am ascultat-o nu prea am înţeles mare lucru, dar câteva idei totuşi le-am desluşit: Ministerul Educaţiei a introdus ca obligatorie disciplina "Educaţia Civică" fără o consultare prealabilă cu reprezentanţii societăţii civile şi în detrimentul unei alte discipline care se vrea îndepărtată tacit din programa şcolară - "Educaţia creştin-ortodoxă". Evident, tinerii s-au declarat nemulţumiţi şi indignaţi de această decizie.

Eu văd un pic altfel problematica situaţiei care s-a creat în jurul disciplinelor şcolare neagreate de o bună parte a mediului intelectual. Conaţionalii noştri, începând din perioada destrămării Uniunii Sovietice, au fost împiedicaţi prin diferite metode să primească susţinerea necesară din partea mediului clerical. Tineretul a avut de suferit cel mai mult de pe urma deciziilor nechibzuite ale liderilor de atunci. Politicienii erau prea ocupaţi să mai acorde atenţie necestăţilor spirituale ale populaţiei şi aceasta a constituit o greşeală cardinală. Efectele, din păcate, le simţim din ce în ce mai intens acum.

FLUX de minciuni continue la nivel înalt

Unica publicaţie care a reflectat într-o lumină pozitivă protestul creştinilor ortodocşi faţă de iniţiativa adventiştilor de a organiza un concert în Piaţa Marii Aadunări Naţionale din mun. Chişinău a fost cotidianul Flux – oficiosul Partidului Popular Creştin Democrat. Este un gest lăudabil dar care mă pune un pic … sau chiar un pic mai mult pe gânduri.

Conducătorii incontestabili ai acestui partid sunt Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov – duetul responsabil pentru destabilizarea vieţii religioase în Basarabia prin crearea unei structuri paralele Bisericii Ortodoxe din Moldova. Nu prea am văzut şi nici n-am auzit vreo reacţie a acestei structuri paralele (numită Mitropolia Basarabiei) faţă de manifestaţia adventiştilor. Mai mult, se ştie că cei care au ieşit în faţa Catedralei sâmbătă dimineaţă (pe 15 august) identifică această structură cvasireligioasă ca fiind o erezie. Dar nu despre asta aş vrea să vă spun acum ci despre atitudinea duplicitară a liderilor scenei politice. Atitudine explicabilă, dacă luăm în consideraţie întregul proces socio-politic prin care a trecut Basarabia în ultimii 20 de ani – o istorie plină de absurdităţi şi inepţii.

Sfinţii noştri - exemplele noastre

Basarabia este bogată în locuri pitoreşti. Până nu demult a fost bogată şi în mănăstiri frumoase cu mulţi călugări. Acum au rămas doar ruinele şi ici colo câte o obşte de monahi, majoritatea dintre ei fără studii şi cu diferite deviaţii psihice. Două mănăstiri de granit şi încă vreo două (în adevăratul sens al cuvântului) - atât mai au basarabenii în momentul de faţă.

Singurul lucru de valoare care s-a păstrat la noi sunt sfinţii. Oameni cu vieţi luminate încă-şi mai aşteaptă canonizarea. De ei parcă se tem ca nu cumva să dezvăluie nişte adevăruri incomode. Sunt mulţi aceşti sfinţi la noi: unii de pe timpurile imperiului ţarist, alţii din perioada sovietică, ei au trăit şi au murit pentru ca urmaşii lor să moştenească o comoară nestemată - Ortodoxia.