Ads 468x60px

vineri, 5 octombrie 2012

Sărăcia ca rezultat politic - calea sigură spre conflict

Urmaresc mai atent de aproape jumătate de an conflictul sirian prin intermediul rețelelor de socializare și a forumurilor specializate. În tot acest răstimp n-am observat nicăieri o descriere obectivă a situației din această țară chiar dacă au fost publicații de top din occident sau ziare tirajate din Federația Rusă. Evident este faptul că nimeni, dintre locuitorii Siriei, nu este bucuros de acest război civil – nici acei care trăiesc încă într-o pace relativă și cu atât mai mult nici locuitorii provinciilor angrenate în ciocnirile armate.

Nu pot să mă pronunț cine ar fi vinovatul principal al situației iscate: opoziția sau puterea de la Damasc, un lucru este sigur – acest conflict s-a născut din sărăcie și degradarea morală. Diferența crescândă dintre clasele sociale afiliate unor curente ideologice și religioase și lărgirea prăpastiei dintre putere și forțele politice aflate într-o opoziție acută una față de cealată a făcut ca exteriorizarea nemulțumirilor să se producă într-un mod radical.

Oricât n-aș vrea să fac legătura cu situația din țara noastră aceasta este destul de evidentă: o adiminstrație ineficientă datorată deselor scandaluri legate de orgolii personale, promisiunile electorate neonorate și, dacă am putea spune așa, ștergerea granițelor moralității tradiționale.

Ne îndreptăm și noi oare spre un conflict de proporții în viitorii ani? Cui îi folosește degradarea social-economică din țară?

joi, 4 octombrie 2012

Profesorul moldovean - bijutier sau gunoier?

Atât în țara noastră cât și-n mai multe state ale fostului lagăr sovietic în data de 5 octombrie se marcheaza Ziua Profesorului. Mi-a plăcut gestul președintelui Federației Ruse care ieri a înmânat distincții cadrelor didactice care s-au remarcat prin succesele obținute cu elevii pe care-i educă.

Kremlinul și-a schimbat într-un mod evident strategia în domeniul educațional. Aceasta se simte nu numai în ce privește declarațiile demintarilor de rang înalt și recepțiile pe care le organizează pentru profesori dar și în acțiuni concrete. O atenție deosebită este acordată și altor domenii (știință, sport, cultură) ceea ce nu putem spune și despre țara noastră. La noi demintarul responsabil pentru spectrul educațional s-a mărginit astăzi să facă o comparație dintre învățătorii bătuți de soartă și Picasso.

Nu cred că de Ziua Profesorului reprezentanții mediului educațional din țară vor fi chemați la vreo recepție cu președintele, nu cred că vor primi disctincții așa cum nu cred că prin mica remaniere o reformă reală spre binele elevilor va demara în sensul corect. Atitudinea față de cultură, știință și educație a rămas din păcate aceeași.

Oricum, nu sunt într-atât de pesimist încât să cred că totu-i perdut. De Ziua Profesorului vom afla atitudinea reală a demnitarilor noștri față de cadrele didactice: demagogie pentru „gunoieri” sau apreciere ca și pentru bijutier.

miercuri, 3 octombrie 2012

Simbolurile discordiei

Am rămas și eu surprins de reacția președintelui Comisiei de la Veneția cu referire la simbolurile comuniste la întâlnirea cu Nicolae Timofti și chiar m-a bucurat răspunsul acestuia din urmă. Mi se pare a fi o declarație dictată de conjunctura politică din moment ce între Federația Rusă și organismele europene putem  remarca în acest moment un antagonism ușor care încă n-a evoluat spre un conflict de interese deschis.

Gianni Buquicchio nu vrea să-și deterioreze relațiile cu eventualii clienți din țările în care sunt destui nostalgici ai puterii sovietice care ar putea fi materia primă electorală pentru constituirea unei strucuturi transnaționale.

Punctul meu de vedere este același: simbolurile comuniste semnifică nu numai legătura cu trecutul sângeros al terorii bolșevice dar și exteriorizarea atașării la principiile unui sistem de valori ocult. Anume sub acest aspect nazismul și comunismul seamănă ca două picături de apă în timp ce Lenin, Hitler, Stalin, Himmler și Beria în acest context i-am putea numi frați.

marți, 2 octombrie 2012

Savurăm ori consumăm în cantități industriale?

Astăzi un înalt demnitar de stat s-a declarat indignat că vinurile comercializate prin localurile de profil ar fi excesiv de scumpe. În principiu sunt de acord cu dânsul – cei care frecventează barurile și cârciumile aleg în loc de băturile tradiționale moldovenești, care-s prea scumpe pentru buzunarul cetățeanului de rând, berea și vodka ce-s facute din prafuri și chimicale mult prea dăunătoare organismului. Asta-i clar ca bună ziua.

duminică, 30 septembrie 2012

Duminicile politicienilor noștri se lasă fără demintari prin bisericile țării

Obișnuiesc pentru zilele în care sunt sărbători să merg și pe la alte biserici ortodoxe din oraș nu numai la cea care-i mai aproape de mine. În această Duminică am fost la una din centrul urbei. E lume destulă în locașele de cult, nici prea puțini și nici ca să nu mai încapă vreo 15-20-25 de oameni. Vin creștini de toate vârstele. Chiar dacă unii slujitori ai altarului repetă papagalicește cuvânt în cuvânt predicile alcătuite pentru creștinii de acum 80-150 de ani cu toate comparațiile acelor timpuri, aceasta nu-i împiedică să asculte slujba în bună înțelegere.

marți, 7 august 2012

Scuză oare mijloacele mediatice caritatea în scopuri politice?!

Antagonismul acerb dintre liderii scenei politice din țară ne oferă situații cel puțin hilare, dacă nu chiar absurde. Pentru a-și făuri o imagine cât mai atrăgătoare în fața electoratului aceștia recurg la utilizarea unor tertipuri de autopromovare care de obicei nu-și au locul într-o societate civilizată. Pe de o parte ei aspiră spre o imagine de oameni inteligenți, cultivați și manierați iar pe de altă parte, prin acțiunile lor, dau dovadă de o lipsă elementară de cultură politică.

Tendința demnitarilor din Republica Moldova de a-și aroga calități pozitive care, de fapt, le sunt străine a devenit o modă în ultima vreme. Dintre acestea, se remarcă activitățile filantropice cu care se laudă la prima ocazie ivită. 

miercuri, 1 august 2012

Ecclesiologie și geopolitică – incompatibilitatea machiavelismului cu viața religioasă

Acum ceva timp în urmă când era în toi scandalul legat de votul parlamentarilor în privința legii egalității de șanse în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Birsericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Moscovei Kiril semna o adresare autorităților din Republica Moldova prin care cerea ca aceștia să atragă atenția asupra punctului de vedere al Mitropoliei Chișinăului și la opinia societății civile. Reprezentanții mediului politic moldovenesc au catalogat imediat această intervenție a patriarhului drept „o opinie a unei persoane din afara țării”.