vineri, 1 iunie 2012

Nici de 1 iunie demintarii noştri nu au dat dovadă de un real interes față de copii

Situaţia aceasta se repetă din an în an, de ziua internațională a copilului la televiziunile din Republica Moldova s-a vorbit din nou în cea mai mare parte de politică și de implicația politicii în viața copiilor. Ca și în ziua precedentă, pe 31 mai, nimeni nu a aminitit măcar de programele educative și de cultura tinerei generații. Toate discuțiile s-au axat pe factorul economic și ideea de integrare europeană.

Camapaniile electorale în loc să deschidă ochii oamenilor îi orbește și îi deviază de la o viață normală – vorbesc de a cei cetățeni ai Repubilcii Moldova care mai cred într-o soluție politică de rezolvarea problemelor iscate de criza identitară prin care trece poporul. Este și mai gravă situația cu atât cu cât liderii unor formațiuni politice, în speță PCRM, încurcă ițele atât în domeniu cultural cât și în cel științific.

Ca și în cazul celor mai mari, în domeniu politic, atât în cazul celor mai mici, al elevilor, în domeniu educativ se produce o greșeală ce scurtcircuitează tot sistemul social național. Politicienii noștri, de orice culoare ideologică nu ar fi se gândesc la cetățeni abia în prag de alegeri. Pe tot parcursul timpului cât durează mandatul aceștia nu numai că nu prezintă soluții dar nici nu se interesează de situația dezastruoasă în care se află țara. În același fel au început să se comporte și elevii noștri, mânați de un sistem educativ ce conține o mulțime de lacune raportate la specificul cultural național. Asfel aceștia fiind dezgustați atât de programul școlar cât și de corupția din stat nu-și mai amintesc de studii decât în prag de examene.

Făcând o paralelă la cele spuse mai sus putem zice că în întreaga societate se răspândește astăzi, asemeni unei matrici de gândire, un virus al corupției sistemice în care valorile perene ale neamului (am în vedere dragostea de țară, munca cinstită și cu osârdie și nu în ultimul rând credința sinceră în Dumnezeu) sunt omise intenționat. Unica valoare în societate la momentul actual este banul. Este singurul bun recunoscut de către liderii noștri politici la modul practic, iar un exemplu adecvat în ce privește valorile general umane, din păcate, nu ne este prezentat de nimeni chiar de ar fi din mediul bisericesc.

Revenind la sistemul educativ național putem remarca aceeași situație - cei mici îi copie în cele mai mici detalii pe cei mai mari, îi copie la intenții, la dorințe și chiar la defecte. Pe de altă parte elevii și studenții au deja propria personalitate dezvoltată și orice inciziune prost mânuită în comportamentul acestora poate să dea rezultate neașteptate. Ca exemplu putem lua revolta tineretului din aprilie 2009. Arhitecții acestei așa zise revoluții erau convinși că această escapadă anarhică a tineretului va putea avea loc nu dintr-un anume motiv politic ci din nemulțumirea generală generată de situația gravă în care se află țara pe parcurs de două decenii și daca ar fi posibil aceasta s-ar și repeta.

Este grav că mediul politic nu conștiențizează amenințarea ce planează deasupra întregii țări ca urmare a neglijării și acum a tineretului. Revolte ale tinerilor s-au întâmplat și nu-i exclus să se mai întâmple. Și guvernarea trecută și cea prezentă a afirmat că reformele în domeniu educativ deja au demarat întrebarea este în ce direcție?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu