Dialoguri sisifice

Un fenomen deloc plăcut îl remarc an de an în Moldova cu referire la Biserica Ortodoxă și în general la viața religioasă din țară. De ceva timp încerc să intru într-un dialog cât de cât constructiv cu cei care critică instituția ecclesială și o critică fără a oferi niște argumente coerernte pentru secolul în care trăim. Remarc de de fiecare dată același tipaj și același mod de a aborda subiectele ce țin de viața religioasă a majorității populației acestei țări – dezinteres total față de o reală înțelegere a acestor lucruri.

În locul dialogului se dorește, uneori și de o parte și de alta, o confruntare oarbă cu expunerea într-un mod paralel a viziunilor fiecărui exponent al conflictului. Mie cel puțin mi se pare aceasta dovadă a inculturii și a lipsei de respect față de interlocutor. În cel mai bun caz se dorește o dezbatere publică teatralizată având ca scop înjosirea a adversarului fără o finalitate lucrativă în fața unei discuții constructive lipsite de emoții afective.

În fine, există și o altă categorie a criticilor religioși, și nu mă refer doar la indivizi în parte, care într-un mod obsesiv și chiar bolnăvicios batjocoresc și jignesc tot ce înseamnă ceștinism fără a ține cont de nimic. Singura lor motivație este ura, pizma și vrăjmășia ce naște aversiune în ochii interlocutorilor. Când vine vorba de Biserică aceștia nu recunosc nici drepturile omului și nici valorile general-umane. Nu înțeleg de ce această atitudine primitivă mai persistă în țară? Nu este acesta motivul pentru care Republica Moldova este așa de înapoiată și din punct de vedere cultural și politic și chiar economic?!