Violență din exces de pietism sau pentru apărarea propriei identității

Intuiesc că peste o vreme știrea despre binecuvântarea unui preot din Moscova de a bate huliganii care atentează la sfințeniile unui popor întreg posibil că va apărea în fluxurile unor ”râvnitori” ortodocși de la noi, voi face câteva precizări. Acest cleric este binecunoscut în mediile hyppyote și de anarhiști printre care a și activat un timp. Însă nu despre aceasta-i vorba, n-am nimic nici cu unii și nici cu alții. Opiniile lui de multe ori discutabile trebuie tratate ca atare ca nefiind un îndemn al întregii Biserici Ortodoxe însă în acest caz ar fi bine de citit exact textul îndemnului său nu numai titlurile știrilor la care se referă acesta.

Problema utilizării forței fizice în creștinism nu este una nouă. Ea și-a găsit o rezolvare mai puțin inspirată în Apusul Europei în perioada Evului Mediu. În cadrul instituției ecclesiale ortodoxe ierarhii niciodată n-au tolerat violența sub nici o formă cu o singură excepție – când a fost vorba de apărarea pământurilor strămoșești din fața dușmanilor care inclusiv atentau și la credința poporului. Această formă de aplicare a forței fizice împotriva agresorilor este cu totul diferită de acțiunile ofensive utilizate de în Occident precum au fost: cruciadele și inchiziția.

În Moldova au fost cazuri când țăranii și-au apărat bisericile până la ultima suflare în timpul prigoanei bolșevice cu ce le cădea prin mâini (furci, ciomege, bâte) împotriva călăilor comuniști ce ucideau cu mitralierele. Astfel înaintașii noștri și-au apărat credința, cultura, tradițiile și identitatea națională timp de sute de ani. Pe de altă parte Învățătorii bisericești condamnă până și palma dată din răutate sau spre vătămarea aproapelui*. Spre deosebire de alte culte în Ortodoxie arme sunt considerate rugăciunea, postul și ascultatea iar lupta are loc cu propriile vicii, cu ispitele și păcatele săvârșite la îndemnul diavolului.